Valeriu Argăseală la Steaua, Constantin Zotta la Rapid, Anton Heleșteanu la FCM Târgu Mureș, Vasile Avram la Astra. Doar câteva dintre exemplele de foști arbitri care au intrat în structurile de conducere ale unor cluburi din Liga I. Deși anumiți patroni din Liga I reclamă acest fapt, „învinuiții” se apără spunând că nu există nicio neconcordanță între actualele lor funcții și cele din trecut și îl folosesc ca exemplu pe slovacul Lubos Michel, care a renunțat prematur la cariera din arbitraj pentru a ocupa o funcție de conducere la Șahtior Donețk.
„Arbitrii vin în structurile cluburilor pentru că există ofertă. M-am îndreptat către CCA, dar a ieșit situația care a ieșit și am demisionat primul în momentul în care nu a mai fost în funcție Vasile Avram. Am considerat că e un exercițiu democratic. Am văzut că eram acuzat că aș fi intrat într-o pensiune, într-un spațiu public, unde făcea FCM Târgu Mureș cazarea arbitrilor. Sunt spații publice. Și eu am făcut protocolul pentru o echipă anume, contra cost, în pensiunea mea. Care e problema? Niciuna! Era un spațiu public, în care am intrat când nu era brigada acolo. Restul sunt povești.
Din ce am văzut, am înțeles că două treimi dintre echipele de la noi au în organigramă arbitri. Dar întreb: Șahtior nu îl are pe Lubos Michel? Ba, mai mult, el s-a retras înainte de termen din activitatea de arbitru internațional și a mers la clubul ucrainean, cu performanțe reale. Nu văd o incompatibilitate, atâta timp cât arbitrii nu se bagă în problemele tactice, în treburile echipei”, a spus Heleșteanu la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER